I-am condamnat pe toti la viata...

20.10.2009

Atunci când primii pasi într-o meserie precum cea de actor îti sunt sustinuti de stâlpi uriasi precum Amza Pellea, Gheorghe Dinica, Iurie Darie, Stefan Mihailescu Braila, Lazar Vrabie, Sergiu Nicolaescu, Ion Besoiu, viata ta nu are cum sa mai fie la fel. Te schimbi, înveti, pastrezi, simti, acumulezi. Asa a crescut adolescentul Cristian Sofron, purtat pe aripa filmului, dar si a teatrului. De câteva luni este director general la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu din Bucuresti.

Despre "Toate pânzele sus!" vorbeste, la fel ca toti ceilalti membri ai echipajului, numai de bine...

"A fost cea mai minunata perioada din viata mea legata de filme. S-au dat probe. Probe cu multi tineri pentru vremea aceea. Putin amuzant este ca ultimii care au dat proba am fost eu si cu Horatiu Malaele. A fost foarte haios, el era deja actor, eu eram în liceu, s-a întâmplat sa iau eu rolul si tin minte ca dupa ani, când ne-am întâlnit la Nottara, mi-a spus: «Mai, nea Cristi, ca asa mi se spune în teatru, nici nu stii cât am suferit eu din cauza matale». «Dar de ce?» «Pai, tii minte ca am dat noi probe». Zic «Da, tin minte». «Si ai luat mata. Eu eram la început de drum si ma gândeam: daca asa încep eu meseria asta si vine copilul asta si-mi ia rolurile, ce o sa fac în viata mea»...

Totdeauna ne amintim cu placere de povestea asta. O perioada minunata, pe vremea aceea timpul se scurgea altfel. Filmarile s-au întins pe vreo doi ani, astazi de neconceput. Ritmul în care se fac filmele acum este foarte rapid, nu prea mai ai timp pentru tine, nu prea mai ai timp sa te aduni pentru rolul respectiv.

Tin minte ca, fiind vorba despre partenerul meu, câinele respectiv, am fost cu vreo luna înainte de a începe filmarile ca sa ma pregatesc, sa ma împrietenesc cu animalul respectiv. Aici este iarasi o poveste amuzanta. În roman se spune ca trebuie sa fie un ciobanesc, asa ca mi-au adus de la graniceri, de la Constanta, trei câini enormi. Apoi a venit Mircea Muresan cu câinele lui, cu care a fost imposibil sa se înteleaga ceilalti. Era un scandal, tot timpul se bateau. Cum domnul Muresan nu putea renunta la câinele sau, era tot timpul cu el, am facut acest mic artificiu si a ramas câinele lui în distributia noastra. Ne-am înteles foarte bine cu el. Am amintiri minunate. Am avut ocazia extraordinara de a ma întâlni cu actori absolut fabulosi, asa cum am avut-o si la începuturile carierei mele, când aveam vreo 8-9 ani si am jucat în «Atunci i-am condamnat pe toti la moarte». Am deschis ochii practic asupra lumii alaturi de Amza Pellea, Octavian Cotescu, Gina Patrichi, domnul Dinica, erau niste monstri sacri, o parte nu mai sunt printre noi, si asta e dureros. Jimmy Besoiu, cu care m-am reîntâlnit în serial. Actori fabulosi care m-au marcat cu siguranta si ca actor, ca profesie, si ca om.

M-am format alaturi de ei si lucrurile acestea nu au cum sa nu lase urme. Alaturi de Jimmy Besoiu, de Papaiani, de Claris Ciobanu, de nea Jean, de toti ceilalti. Lucrurile erau reale, chiar ieseam cu vaporasul pe mare, chiar s-au întâmplat zeci si zeci de semiaccidente, chiar mergeam pâna nu se mai vedea malul. Majoritatea filmarilor s-au facut în Portul Tomis, dar cred ca se stie acest lucru, am mai avut niste deplasari pe afara, dar erau atât de bine facute, ca toata lumea ma întreba chiar am fost prin toate locurile alea.

E minunat ca daca acest serial, dupa atâtia zeci de ani, are în continuare un efect pozitiv asupra publicului, o spun cu toata mândria ca ma întâlnesc cu multa lume care îmi spune ce filme frumoase se realizau atunci. A fost o poveste frumoasa, o poveste în sensul bun al cuvântului, jucata cu credinta si facuta bine, rezista dupa atât timp cu metodele tehnice de atunci. Poate ca nu vreau sa fac eu judecati de valoare, dar repet, si o voi face de câte ori voi avea ocazia, ritmul acesta nebunesc pe care îl traim si în viata de zi cu zi, si în ceea ce înseamna partea artistica e greu. Seara, când ajungeam, ne asteptau Pompierii, Salvarea, pentru ca nu mai stiau de noi, era totusi doar un vaporas, iar cu totii intrau în panica daca nu ajungeam la timp. Am prins si furtuni reale, dar rezultatul este important pentru telespectatori, nimic altceva.

Foarte multa lume ma întreaba de Labus în continuare. Din pacate, nu mai este printre noi. Mi-aduc aminte ca m-a oprit cineva într-o statie de autobuz. Era un domn cu o geanta muncitoreasca, cred ca venea de la serviciu. Jenat, m-a întrebat: «Nu va suparati, sunteti Cristian Sofron?». «Da», zic. «Atât de tare mi-ati placut, as vrea sa va ofer, sa va dau ceva.» I-am spus ca eu sunt multumit ca am discutat... A scos din geanta o sticla cu bere si, desi era lume în statie, mi-a dat-o. Mi s-a parut culmea generozitatii. Pe de o parte, eram extraodinar de fâstâcit si de jenat de întâmplare, cum reactionez, ce fac, iau sticla, o bag în geanta, în buzunar. Pe de alta parte, eram onorat de întâmplarea cu dumnealui. A fost ceva ciudat, dar lucruri am avut multe, întâlniri cu spectatorii si telespectatorii care ramân printre multumirile noastre. Restul trec, si bani, si tot.

Si Geo Visu a fost cu noi. Dupa parerea mea, desi a avut un rol micut, a fost unul absolut exceptional. La fel, Ion Dichiseanu. Suntem o mâna de oameni si e pacat, ca nu cred ca suntem priviti de cine trebuie sa ne priveasca la valoarea si la importanta menirii noastre în societate. Putine lucruri le-am obtinut fara sa îmi pun sufletul si mintea la contributie."

Nascut la 9 mai 1958, la Bucuresti, Cristian Sofron este actor la Teatrul Nottara si are doi copii cu actrita Andreea Macelaru Sofron, Sara si Luca.

"Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu este un loc în care m-am implicat mult, în care cred mult, în care se pot face lucruri minunate. În afara de spectacolele strict de teatru profesionist pe care o sa încercam sa le facem din ce în ce mai bine si din ce în ce mai tentante pentru spectator, se pot face tot felul de evenimente.

Astept în continuare provocari, pentru ca meseria mea este aceea de actor si cred foarte mult în ea", a mai spus Cristian Sofron. Ne-am luat ramas bun de la "Mihu", dar si de la echipajul Sperantei si i-am "condamnat pe toti la... viata"... (sursa:jurnalul)